An nou şcolar cu emoţii şi schimbări

Ca de fiecare dată, începutul de an şcolar vine cu emoţii, cu veşti mai bune sau mai puţin bune şi de aceea doresc să le transmit dascălilor şi elevilor mari sau mici să aibă încredere în Ministerul Educaţiei şi în reformele întreprinse. În ultimii ani nu au fost schimbate manualele claselor primare şi având în vedere interesele diverselor edituri care au contestat apariţia manualelor noi, începutul de an a debutat cu o surpriză neplăcută. Copiii nu au găsit pe bănci manuale, însă dascălii vor şti cu siguranţă cum să îi ghideze până la rezolvarea acestei situaţii.

Am citit diverse comentarii pro şi contra referitoare la introducerea în programa de clasa a doua, spre exemplu, a unor noţiuni noi de fizică sau de biologie sau chiar şi fracţii. Ca şi părinte de copil de clasă primară, vă spun că sunt de acord ca aceste noţiuni să se introducă cât mai devreme, aşa ar trebui să se întâmple şi cu regulile de gramatică, cu noţiunile minime de a scrie o compunere, de a scrie matematic o jumătate de pâine sau un sfert de măr, de a înţelege cum se face că distanţa se micşorează dacă mergi mai repede.

De ce ar deranja pe cineva că se explică în cadrul şcolii de ce vaporul poate naviga la greutatea sa fără să se scufunde, atâta vreme cât nu deranjează că se stă cu ochii pironiţi în dispozitive electronice fără nicio activitate neuronală. Văd mai des decât ar trebui copii începând de la vârsta de 4 ani care mânuiesc tablete cu dexteritatea unui profesionist în domeniu şi nu înţeleg de ce unii părinţi nu sunt deranjaţi. Copiii din ziua de astăzi se nasc cu anumite conexiuni inteligente care le permit să absoarbă cunoştinţe cu o rapiditate fenomenală.

Nu are importanţă ce noţiuni prezinţi, ci cum o faci, de aceea important este să se înţeleagă faptul că predarea se va face la nivelul clasei a doua. Sunt metode simple pe care dascălii le vor folosi pentru noţiunile noi, spre exemplu dacă secţionam un fruct în două obţinem jumătăţi (adică o fracţie). Trebuie să li se ceară mult ca să se primească la fel, trebuie să le arătăm multe orizonturi ca să îl descopere pe cel către care se va îndrepta în viitor.

Doresc tuturor, deopotrivă profesori şi elevi, un an şcolar nou plin de realizări, inspiraţie şi bucurii!

Sesiunea de toamnă, continuarea proiectelor!

Iată-ne la începutul celei de-a patra sesiuni a legislaturii 2012-2016, o legislatură deloc uşoară, care se suprapune cu campania pentru alegerile prezidenţiale.

După cum cunoaşteţi, priorităţile legislative ale actualei sesiuni vizează politici fiscal-bugetare, mai multe proiecte de lege importante cu impact social, vom avea de votat proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina anumitor funcţionari, de votat atât de mediatizata lege care prevede CAS-ul mai mic cu 5%, care este astăzi pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, modificări la ordonanţa privind contractele de credit pentru consumatori, modificări în domeniul sănătăţii şi multe alte acte legislative.

Cu toate provocările care au venit din mai multe părţi, guvernarea de coaliţie a reuşit importante realizări şi are în plină desfăşurare reforme importante pentru o viaţă mai bună. Toate aceste schimbări le facem şi trebuie să le facem nu din motivul că sunt impuse de angajamente cu partenerii de dezvoltare, ci pentru că ducerea la bun sfârşit a lor a devenit vitală şi este determinantă pentru prezentul şi viitorul copiilor noştri.

Sigur că reformele nu sunt mereu plăcute, nu generează efecte pozitive imediate, dar observ că indiferent de scopul lor imediat provoacă reacţii vehemente din partea opoziţiei. Obiectivele sunt complexe şi ambiţioase şi pentru aceasta trebuie să fim consecvenţi în tot ceea ce ne-am propus.

Doresc să îndemn toţi colegii deputaţi să dăm dovadă de putere de muncă, colegialitate şi constructivism. Vă îndemn să ne concentrăm pe soluţionarea adevăratelor probleme cu care se confruntă ţara şi pe ceea ce aşteaptă de la noi societatea. Cred că poporul aşteaptă de la noi mai puţin show şi mai multă treabă. Vă îndemn să dăm dovadă de acest constructivism. Spor la muncă şi Doamne ajută!

De la gimnaziu la liceu şi de la liceu la facultate

Din această săptămână încep examenele de evaluare naţională şi probele limbilor străine pentru examenele de bacalaureat. Anul 2014 este primul an în care, pentru admiterea la liceu, media de la aceste teste naţionale va reprezenta 75%, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu, faţă de 50% anul trecut. Aceasta este o noutate majoră faţă de examenul de anul trecut. În felul acesta nu vor mai exista favoritisme, ci fiecare va fi promovat pe baza cunoştinţelor. Am văzut chipuri emoţionate, feţe fericite, copii de clasa a VIII-a aşteptând să înceapă examenul, să obţină rezultatele şi să vadă către ce anume se îndreaptă, şi dacă au reuşit să ia nota care să le asigure intrarea la liceul mult dorit. Am văzut şi părinţi emoţionaţi ieri dimineaţă care îşi aşteptau copiii pentru a putea alege împreună următorul pas al educaţiei. Şi aşa şi trebuie, după cum ne dictează şi ne învaţă normele europene din 1948 încoace.

Pentru că am menţionat sprijinul părinţilor în ajutorarea copiilor de a se orienta, ca o incursiune în istoria alegerii educaţiei, pot să vă spun faptul că în Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948, adoptată de ONU pe data de 10 decembrie, se menţionează în art. 26-3 că părinţii au, cu prioritate, dreptul de a alege metodele de educaţie de care pot beneficia copiii lor. Convenţia internaţională a drepturilor copilului din 1989 recunoaşte, în articolele 28-29, dreptul copiilor la educaţie, iar în art. 12 -1 se recunoaşte dreptul copilului cu capacitate de discernământ de a-şi exprima liber opiniile în legătură cu orice problemă de interes.

În Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană de salvgardare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale din 1952, în art. 2 se afirmă că nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor sale în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta drepturile părinţilor de a asigura această educaţie şi învăţământul conform convingerilor lor religioase şi filosofice.

Pentru aplicarea acestor drepturi, a fost elaborată Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene în domeniul competenţelor-cheie în educaţie şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. În acest demers, sunt luate în considerare evaluările internaţionale efectuate prin Programul internaţional pentru evaluarea cunoştinţelor dobândite de elevi (PISA).

Nu în ultimul rând, amintim contribuţia extraordinară a profesorilor care au ştiut să valorifice fiecare elev, să îi ridice pe cei care aveau nevoie, să îi sfătuiască şi să le pună la dispoziţie toate resursele educaţionale. Acum cu toţii vor culege roadele învăţăturii.

Şcoala poate fi un loc excelent unde copiii pot învăţa să relaţioneze armonios iar preocupările internaţionale le pot oferi condiţii excepţionale. Şcoala poate fi locul unde să înveţe carte, dar, pe lângă toate, să înveţe că şi în bucurii, în adevăruri, în nedreptăţi şi în frustrări există o lecţie. Le urez succes la examene şi să îşi aleagă cu grijă vocaţia, ţinând cont de înclinaţia fiecăruia pentru a aduce un plus în această lume.

<< < Pagina 5 din 19 > >>