Declaraţia mea politică se referă la un subiect pe care nu am avut ocazia, datorită vacanţei parlamentare, să îl abordez într-o declaraţie politică scrisă. Acum exact o lună, în cadrul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal, liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România. Ceea ce a dorit liderul Jobbik şi ceea ce era de prevăzut, s-a întâmplat. Vona Gabor a obţinut o publicitate nesperată, bonus internaţionalizarea unei presupuse dispute româno-maghiare.

Ministerul de Externe al Ungariei a încercat să explice că Jobbik este un partid de opoziţie şi nu participă la guvernare făcând menţiunea că Guvernul Ungariei respectă principiile de bază şi obiectivele parteneriatului strategic încheiat între cele două ţări. Lăsând la o parte faptul că libera circulaţie a cuvântului nu trebuie să învrăjbească naţiuni şi înţelegând că totul se doreşte a fi planul unei campanii populiste în vederea obţinerii de electorat pentru alegerile din 2014, ceea ce mă deranjează cu adevărat este că îl şi plătim pe liderul Jobbik să ia cuvântul. Manifestarea a fost finanţată din bani publici de Consiliul Judeţean Harghita, implicit de noi toţi, contribuabilii României. Dacă minoritatea maghiară doreşte autonomie să nu o facă pe banii bugetului de stat. Că domnul Vona bate câmpii se ştie, că se joacă de-a soldaţii, îl priveşte, dar să o facă la el acasă. Înţeleg campania peste hotare, dar trebuie respectate limitele şi autonomia noastră, pentru că este a noastră. Ca şi o precizare "autonomie" vine din limba greacă, de la "auto", sine, şi "nomos", lege. A fi autonom, adică a-ţi da singur legea, a fi creatorul legii tale. Nu a face ce vrei, cum se poate înţelege la o interpretare grăbită sau infantilă, ci a face conform legii tale, nu conform legii altuia. Există o lege, şi nu un vid. Autonomia şi libertatea nu pot fi niciodată disociate de responsabilitate.

Domnilor, nu putem să tratăm cu indiferenţa pe care ar merita-o un asemenea subiect, însă mi-ar plăcea să le dăm maghiarilor din ţara noastră, care susţin ideile liderului Jobbik, un pic de autonomie la bugetul de stat din 2014. Să înţeleagă că ţara românească le susţine traiul şi educaţia copiilor lor. Cât de bine ar fi să convieţuim fără asemenea ură instigată de fel de fel de căutători de voturi extremiste! Să fim lucizi şi să ne bucurăm de ţara minunată şi de ţinuturile deosebite.

Doamnelor şi domnilor colegi doresc să vă urez o sesiune parlamentară cu proiecte benefice pentru cetăţenii noştri!

Pentru că se apropie perioada examenelor de admitere la facultate, m-am gândit că ar fi o bună idee să susţin îndreptarea către profesia mea a cât mai multor tineri. Medicina nu este cea mai dificilă profesie din lume şi nici cea mai frumoasă, dar cu siguranţă este cea mai nobilă şi cea care îţi aduce cele mai mari satisfacţii.

Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le accepte un tânăr care se îndreaptă către medicină este că profesia îi va ocupa o mare parte din viaţă. Nu este un program fix, vor fi zile când vei ajunge acasă şi seara, vor fi zile când nu va mai ajunge deloc, mai ales că în medicină studiul nu se va termina niciodată. Tot timpul se descoperă câte ceva, tot timpul trebuie să fii la curent cu noi proceduri, noi medicamente, noi informaţii. Se intră într-un program de Educaţie Medicală Continuă (EMC), format din prezentări, conferinţe şi congrese.

În medicină trebuie să fii pregătit în permanenţă să vezi suferinţa umană, atât în forma morală, cât şi în forma fizică. Nu este niciodată monoton, mereu este ceva nou şi niciun caz nu seamănă cu celălalt. Vei simţi că prin tine divinitatea lucrează pentru a ajuta pe ceilalţi, pentru a le da o a doua şansă. Cu toate greutăţile, îţi va plăcea, pentru că, din miile de oameni, tu ai fost cel ales să salvezi şi să alini.

Un medic are o memorie fantastică, pentru că îşi va aduce aminte povestea de viaţă a fiecăruia dintre pacienţii săi, iar la câteva sute le va şti şi numele de familie, şi boala cu care au venit prima dată, fără să se mai uite pe documente. Chiar dacă pregătirea formală s-a terminat, medicul va continua să se pregătească, să întâlnească noi cazuri care să îi provoace inteligenţa sau capacitatea de adaptare.

Este nevoie de oameni tineri, cu dorinţă de cunoaştere, de învăţare, este nevoie de oameni pentru oameni!

Săptămâna aceasta se regăseşte pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. Proiectul de lege cuprinde printre modificări dorinţa ca serviciile de specialitate acordate copiilor autişti de către profesionişti în cadrul organizaţiilor neguvernamentale să poată fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Chiar dacă la această dată autismul este considerat o condiţie pe întreaga viaţă şi nu poate fi vindecat, nu înseamnă că nu se poate face nimic pentru persoanele cu autism, că acestea sunt irecuperabile. Diagnosticarea şi intervenţia timpurie, urmate de tratament specific şi individualizat pot face ca persoanele cu autism să progreseze, să atingă maximumul potenţialului lor şi să trăiască o viaţă demnă şi mulţumitoare. De aceea, acest prim pas făcut în Comisia pentru sănătate şi familie va fi urmat de alţii care sperăm că vor duce către îmbunătăţirea considerabilă a calităţii vieţii copiilor şi a părinţilor acestora.

A avea un copil autist înseamnă că în permanenţă cineva trebuie să fie în preajma lui, sunt părinţi care renunţă la serviciu pentru a se ocupa de nevoile acestora. Părinţii pot fi terapeuţi dacă au timp şi înclinaţie. Poate fi o metodă de a economisi banii şi, în mod sigur, oferă o cunoaştere mai bună a propriului copil şi a progreselor sale, dar acest lucru înseamnă şi diminuarea veniturilor considerabile. În prezent, serviciile de recuperare şi reabilitare constând în psihiatrie pediatrică, logopedie, kinetoterapie, terapie comportamentală, psihopedagogie sunt susţinute financiar de părinţii copiilor în cadrul centrelor specializate. Aceştia nu primesc decât suma de 500 de lei lunar ca şi însoţitor, atâta vreme cât costurile pentru serviciile enumerate mai sus se ridică lunar la aproximativ 1500 de euro.

Citeam recent despre autism că este o afecţiune mai des întâlnită decât cancerul, diabetul, SIDA sau sindromul Down. Center for Disease Control din SUA estimează că 1 din 150 de copii are autism. Sunt sigur că mâine, la votul final, vom reuşi cu toţii să aducem, prin adoptarea proiectului de lege, o mică rază în lumea cu puţine cuvinte a familiilor greu încercate.