Acum 23 de ani, prin Rezoluţia Naţiunilor Unite nr. 45/106/1990, s-a stabilit ziua de 1 octombrie ca fiind Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, iar la 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin Rezoluţia 46/91, Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă, destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi.

În genere vârstnicii au nevoie de sprijin material şi emoţional din partea celor din jur, pentru că, în marea lor majoritate, bătrânii cu greu se întreţin singuri. Datorită sănătăţii precare şi statutului de persoană dependentă, aceştia şi-au câştigat meritul de a fi îngrijiţi la bătrâneţe pentru o viaţă dedicată muncii în slujba societăţii. Avem datoria de a ne raporta la problemele lor cu înţelegere şi receptivitate. Din păcate, conotaţiile pe care le-a căpătat cuvântul vârstnic sau pensionar în ultimii ani nu mă mulţumesc deloc. S-a ajuns să fie sinonim cu "milog", "povară", "problemă". Pensia pe care o primesc ei este dreptul lor câştigat prin munca pe care au prestat-o un număr mare de ani, în niciun caz o pomană de la bugetul de stat. În ultimii ani li s-a dat, li s-a luat, li s-a compensat şi decompensat, de au prins şi teama să meargă la doctor. Ar trebui ca acest termen să denumească o categorie de persoane care s-a retras din câmpul muncii, o categorie de care este nevoie pentru că de la unii chiar avem ce învăţa.

Le doresc din toată inima celor care se sărbătoresc astăzi să fie optimişti şi să ştie că este nevoie de ei şi de înţelepciunea lor! Totodată, astăzi este şi prima zi de începere a facultăţilor şi de aceea gândurile mele se îndreaptă şi către aceştia. Pentru unii este începutul unei noi perioade de evoluţie. Pentru alţii este încă un pas în desăvârşirea profesională. Tuturor, studenţi şi cadre didactice, le urez succes şi spor şi să fructifice fiecare clipă din aceşti ani minunaţi.

Recent, au fost aduse în discuţie modificările Codului rutier care vizează punctual aspectele cele mai importante rezultate în urma analizelor făcute la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, s-a luat în considerare faptul că, în marea lor majoritate, cauzele producerii accidentelor rutiere sunt imputabile în primul rând conducătorilor auto şi constau în viteză excesivă, oboseală, consum de alcool, neatenţie, neacordarea priorităţii în trafic, coroborate cu o necunoaştere a reglementărilor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice.

Potrivit statisticilor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2012, din totalul de 26.927 accidente rutiere soldate cu victime pe fondul vitezei, neacordării priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare sau consumului de băuturi alcoolice au fost produse 10.513 accidente (39,04%) soldate cu 805 persoane decedate (39,46%), 3.994 persoane rănite grav (54,48%) şi 10.125 persoane rănite uşor (39,94%).

În momentul în care există nenumărate accidente, trebuie să devină o chestiune de siguranţă a cetăţeanului român să fie protejat printr-o legislaţie relevantă. După cum am constatat cu toţii, accidentele rutiere au loc tot mai frecvent şi, din păcate, cu consecinţe dramatice. Zilnic citim despre accidentele grave în care mor sau sunt răniţi oameni, însă, în spatele cifrelor statistice ale Poliţiei Rutiere, fiecare accident grav înseamnă o tragedie - tineri morţi sau care rămân cu sechele pe viaţă, familii distruse, părinţi îndureraţi. Prea mulţi conducători auto încalcă legea, considerând fie că amenzile sunt simbolice, fie că pot scăpa de ele fără să le plătească.

Toate aceste lucruri fără să vorbim şi de faptul că se naşte o întreagă industrie atunci când vine vorba de despăgubirile acordate victimelor accidentelor de circulaţie sau rudelor acestora. Media europeană a despăgubirilor plătite familiilor victimelor accidentelor rutiere nu depăşeşte 15.000 de euro, dar în România au existat şi cazuri în care judecătorii au acordat compensaţii de 1.000.000 de euro. Cum ajung magistraţii la asemenea decizii? Câţi bani ajung cu adevărat la familii?

Astfel, în condiţiile în care media despăgubirilor morale acordate de judecători în România este de 20.000 de euro, există situaţii în care acestea depăşesc chiar şi un milion de euro. Potrivit legii, limita superioară a sumei care se poate plăti în domeniu a ajuns anul acesta la 5 milioane de euro. Concomitent, pe această piaţă a obţinerii de despăgubiri de la firmele de asigurare au apărut tot mai multe cabinete de avocatură care s-au specializat pe astfel de cazuri. S-a ajuns ca, în prezent, avocaţii să ducă o adevărată vânătoare de victime ale evenimentelor rutiere cu scopul de a obţine despăgubiri cât mai mari de la firmele de asigurare.

În consecinţă, vă propun să punem toţi umărul la toate modificările care sunt menite să ne protejeze de semenii noştri care se urcă la volan oameni şi coboară monştrii. Atâta vreme cât trebuie să creăm o legislaţie pentru apărarea oamenilor de alţi oameni, haideţi să nu ne mai lamentăm că măsurile sunt drastice, pentru că noi toţi, şi unii, şi alţii circulăm pe aceleaşi drumuri.

Clopoţelul a anunţat începerea noului an şcolar. Anul acesta va fi unul în care sunt implementate schimbările aduse recent de noul ministru şi cele care trebuie să intre în vigoare prin Legea educaţiei nr.1/2011. Cea mai importantă modificare din punctul meu de vedere este cea referitoare la modul în care se va calcula media de admitere la liceu. Astfel, media celor patru ani de gimnaziu va conta la admiterea în liceu în proporţie de 25%, şi nu de 50%, ca până acum. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că există diferenţe notabile între mediile mai mari obţinute de elevi în şcoală pe parcursul gimnaziului şi mediile mai mici, de la evaluarea naţională. Din punctul meu de vedere este o readucere la normalitate, spre binele elevilor, pentru că se pare că existau mulţi dintre ei supraevaluaţi, care intrau în primul an de liceu cu medii mari iar pe parcursul semestrului nu reuşeau să facă faţă exigenţelor profesorilor. O altă noutate pentru noul an şcolar este extinderea evaluărilor din clasele a doua, a patra şi a şasea, în toate şcolile din ţară.

Sistemul educaţional mobilizează resurse materiale şi umane considerabile şi prin aceasta, resurse financiare. Aceste resurse sunt oferite în majoritatea cazurilor instituţiilor de învăţământ de către autorităţile publice. Creşterea populaţiei, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, şi ridicarea nivelului de civilizaţie, lărgesc accesul la educaţia de bază şi accentuează nevoile financiare ale sistemelor de educaţie. Este mult mai uşor să te pui în poziţia celui căruia i se aplică decât în pielea celui care decide. Într-un sistem subfinanţat, cum este cel al educaţiei, este mai mult decât necesar să îi scoatem în faţă şi pe cei care obţin performanţa şcolară. Avem olimpici la multe discipline şi primul gând este să îi ţinem în ţară, să le oferim mai departe condiţii mai bune şi să sperăm că într-o zi îşi vor pune cunoştinţele în slujba ţării. Să îi provocăm să perfecţioneze sistemul.

Este necesară o strategie în legătură cu aceşti copii, să le construim viitorul în ţară. Pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie să creştem bugetul educaţiei, să oferim locuri de muncă tinerilor după ce termină studiile sau să creăm facilităţi fiscale pentru firmele care angajează tineri fără experienţă. Pe această cale menţionez şi felicit guvernul pentru Legea nr.250/2013 care va intra în vigoare la data de 22 octombrie a.c., prin care s-a făcut un pas înainte referitor la ceea ce spuneam mai sus. Am mai spus şi mă repet: investind în tineri investim în viitor.

Generaţiile acestea vor fi cele care ne vor susţine asigurările sociale şi de aceea trebuie să avem grijă de viitorul lor.

Le urez tuturor elevilor un an şcolar plin de succese şi profesorilor le promit că întotdeauna voi avea ca prioritate cele două mari sisteme româneşti: cel sanitar şi cel educaţional.