Comunicat de presă - Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer

Cu ocazia 'Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului'- 4 februarie - Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a organizat, pentru a marca aceasta zi, cu sprijinul Asociațiilor membre, o serie de evenimente în țară, dar și în Parlamentul României în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Tema evenimentului a ramas, ca și în anul 2016, Planul Național de Cancer — o prioritate în strategia sistemului de sănătate din România — un deziderat al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Evenimentele din țară s-au desfășurat în localitățile Iași prin Asociația Bolnavilor de Cancer Iași și Asociația Câștigă Viață, Bacău prin Asociația Sofi Roz, Bistrița prin Asociația 'Clubul Amazoanelor Bistrițene', Brașov prin Asociația Bolnavilor de Cancer Brașov, Giurgiu prin Asociația Bolnavilor de Cancer și Hepatită Giurgiu, Suceava prin Asociația Bolnavilor de Cancer, Targu-Jiu prin Asociatia de Oncologie 'Sfanta Ana', unde pacienți, medici, autorități locale, parlamentari și reprezentanți ai mass-media, au marcat această zi prin conferințe specifice, emisiuni tv și radio, distribuirea de materiale informative.

În Parlamentul României, acest eveniment internațional a fost marcat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, unde au participat parlamentari, senatori, medici, pacienți, Ministrul Sănătătții și reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentanții Asociațiilor membre FABC din București și din țară, reprezentanții companiilor farmaceutice, reprezentanții clinicilor de servicii medicale.

Tema evenimentului a incitat și a generat dezbateri aprinse.

Declarații din timpul evenimentului:

Prof. Dr. Cornel Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților: 'Luptăm ca partidele să includă în programele politice cerințele pacienților. De asemenea, vrem ca procentul din PIB alocat Sănătății să crească anual. Se va lucra la un nou pachet de legi, care să includă toate reglementările, un Codex unic al Sănătății. Vom fi mereu deschiși propunerilor asociațiilor de pacienți și chiar dorim să-i implicăm în actele decizionale'.

Attila Laszlo, Președintele Comsiei de Sănătate din Senat: Suntem încă în faza pompieristică (noul Parlament, nr.). Zilnic explodează câte o bombă. În plus, ne confruntăm cu o mulțime de probleme ascunse sub preș. Dar vineri (10 februarie 2017, nr) veți avea o surpriză plăcută'. (Referitor la Planul Național pentru Cancer, aflat în dicuțiile comisiei în momentul evenimentului organizat de FABC).

Prof. Dr. Florian—Dorel Bodog, Ministrul Sănătății: 'Ce s-a promis în campanie s-a făcut si se va face. Am desființat comisiile de specialitate pentru aprobarea tratamentelor inovative de la nivelul CNAS, medicii curanți având libertatea și responsabilitatea deplină în prescrierea tratamentelor pacienților. Am adăugat încă 13 molecule pe lista compensatelor ce se vor aproba în prima ședință de guvern. Guvernul nostru, dacă nu vom pica la moțiunea de cenzură, va pune pacientul în mijlocul strategiei pentru Sănătate. Suntem în discuții pentru a aduce în procedură de urgență la Unifarm citostaticele care lipsesc. Voi constitui un grup de lucru format din specialiști care să lucreze la protocoalele terapeutice pentru oncologie, care sunt obligatorii în prescripția tratamentelor'.

Dr. Radu Rășinar, Președinte ARPIM: 'Susținem deviza — tratamentul potrivit, la momentul potrivit, pentru pacientul potrivit. Nu trebuie să inventăm nimic, avem de urmat standardele europene. Triunghiul format de medici, companii farmaceutice și pacienți, trebuie să fie în mijlocul discuțiilor și trebuie să fie consultat în luarea deciziilor. Politicienii vin și pleacă, triunghiul rămâne'.

Dr. Leny Caban, Președinte Asociația Pacienților cu Neoplazii Mieloproliferative 'Mielopro': 'Nu ne cunoaștem inamicul. În România nu există o evidență a pacienților, un registru de cancer, pe cele două forme existente, tumorile solide și hematologice. Fără acest registru al bolnavilor de cancer nu putem avea o strategie eficientă de luptă împotriva acestor boli'.

Prof. Dr. Florinel Bădulescu, Președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România: 'În România pacienții nu au acces la studiile clinice. Pentru că nimeni, nici pacienții, nici medicii nu știu ce studii clinice se desfășoară în România și clinicile în care au loc. Cea ce îngrădește șansele la supraviețuire'.

Dr. Marius Geantă, președintele InoMed și moderatorul evenimentului, a subliniat accesul precar la terapii inovatoare ,,Dacă din anul 2008 și până în prezent, în UE au intrat 79 de noi molecule pentru tratarea cancerelor, în România au intrat doar 7.' Tot Dr. Marius Geanta, a afirmat, conform sondajelor IMAS, că peste 90% este procentul de încredere al pacienților în medicii curanți și doar 1% în sistemul public de sănătate.

Cezar Irimia, Președinte Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: 'FABC este și trebuie să fie un pol de presiune constructiv. Suntem o triadă, noi pacienții, medicii și industria farmaceutică. Politicienii vin și pleacă, noi rămânem. De aceea trebuie să construim o triadă, care sa fie consultată în construcția și dezbaterile privind Planul Național pentru Cancer și în toate deciziile ce privesc, în mod direct, pacienții. Noi, pacienții, vom realiza și vom implementa Registrul Bolnavilor de Cancer și-l vom dona autorităților'.

Concluzia acestui eveniment a scos în evidență necesitatea implementării de urgență a unui Plan Național de Cancer, cu toate elementele necesare: accesul tuturor pacienților la tehnici de diagnostic și tratament de ultimă generație, profilaxia primară, profilaxia secundară, Registrul Național de Cancer, măsuri pentru managementul reintregrării pacientului oncologic în societate, măsuri care să ajute la formarea și crearea unor profesioniști în oncologie, măsuri care să ducă la o mai bună coordonare a cercetării în oncologie, pentru a nu mai fi codașii Europei privind starea de sănătate a populației și pentru a avea acces la investigații și tratamente moderne, salvatoare de vieți.

Biroul de presă FABC

Cezar Irimia — Presedinte

Raluca Barzu — Director Executiv

https://www.agerpres.ro/comunicate/2017/02/08/comunicat-de-presa-federatia-asociatiilor-bolnavilor-de-cancer-17-48-07

Deputatul Corneliu Buicu: Dezideratele pacienților și ale medicilor ar trebui promovate inclusiv politic

Dezideratele pacienților și ale medicilor ar trebui să fie transpuse în programele politice ale partidelor, a declarat miercuri Corneliu Buicu, președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, în cadrul unei conferințe pe tema Planului național de oncologie.

"Haideți împreună să convingem politicienii ca în programele politice ale partidelor să includă cât mai multe din dezideratele pacienților și profesioniștilor din sistem. E rolul și al nostru, al politicienilor, ca în partidele din care facem parte vocea noastră să fie auzită astfel încât dorințele acestea să fie transpuse în programele politice ale partidelor. Un program de inovație în medicină poate fi inclus în programele MS, fie în programele CNAS, în funcție de finanțare, dar implementarea sau apariția unui astfel de program poate fi promovată inclusiv politic, la nivelul legilor", a spus deputatul.

Acesta a menționat că până la finalul acestui an se va lucra pe un nou pachet de legi în domeniul Sănătății. "Dorința actualei coaliții aflate la guvernare este de a avea un sigur Cod al sănătății, care să reunească de fapt prevederile din legi și din norme, să fie dezbătute foarte mult, foarte bine, astfel încât la final să avem un singur document, e adevărat foarte mare, dar care să cuprindă toate aceste reglementări", a arătat Buicu.

El a amintit că legea 95 care practic guvernează sănătatea a fost asumată în 2006, iar până în 2015 a suferit 1.300 de modificări. "Până în 2015, când am reușit pentru prima dată republicarea legii, am avut 1.300 de modificări. Un articol din lege a fost modificat de cinci ori în acest interval. Crearea unui cadru predictibil în care și pacientul și profesionistul și industria și finanțatorul și statul să știe toți ce au de făcut are un rol foarte important", a subliniat Corneliu Buicu.

Totodată, în cadrul evenimentului, ministrul Sănătății, Florian Bodog, le-a transmis participanților că Ministerul Sănătății este un partener în lupta împotriva cancerului.

"În ceea ce privește Guvernul pe care îl reprezint, vreau să vă spun, și nu e o noutate, faptul că ceea ce s-a promis în campania electorală și în programul de guvernare a început să se facă. Toate măsurile pe care Ministerul Sănătății le-a asumat pentru primul trimestru sunt făcute sau în curs de a fi terminate. Mai precis, comisiile de specialitate de la Casa națională și Casele județene de asigurări au fost desființate, începând cu 1 martie se va putea face prescripția direct de către medicul curant pe baza unor protocoale pe care dvs, oncologii medicali, va trebui să le elaborați. Pentru aceasta am decis că la nivelul Ministerului Sănătății se va constitui un grup tehnic de lucru, și nu acele comisii care sunt supuse diverselor rigori legate de incompatibilități. Am discutat cu președintele Comisiei de sănătate din Senat și cu președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților săptămâna trecută despre necesitatea de a revedea și de a aduce în acord cu prevederile europene condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un specialist de marcă din orice domeniu medical pentru a face parte din aceste comisii", a spus ministrul.

Acesta a subliniat că este nevoie urgentă de actualizarea protocoalelor pentru ca pacienții să aibă acces la serviciile de sănătate.

"La momentul de față avem nevoie urgentă ca aceste protocoale să fie actualizate, să fie updatate, pentru ca pacienții să aibă un real acces. Noi am desființat aceste comisii, începând cu 1 martie nu vor mai funcționa, iar până la 1 martie nu mai există liste de așteptare. Absolut toate solicitările sunt rezolvate în procedură de urgență. Acest lucru poate duce la tulburări și înțelegem și îngrijorarea industriei medicamentului, dar și a pacienților, precum și îngrijorarea și rezerva CNAS cu privire la cum se vor desfășura lucrurile. Eu consider că dacă vom face un parteneriat și vom face un front comun în a face lucrurile de o manieră extrem de corectă și de transparentă, atunci principalul beneficiar va fi pacientul. Strategia Ministerului și a Guvernului este ca pacientul să fie în centrul atenției sistemului de sănătate", a precizat Bodog.

Ministrul a amintit și faptul că 13 noi medicamente vor intra pe lista de compensate.

"Mâine, în ședința de guvern, intră o hotărâre prin care se deschide lista pentru compensate, se actualizează lista de compensate și se introduc 13 noi molecule. Facem o creștere a accesului pacienților la medicamente noi. Că va trebui să facem niște reglaje, că va trebui să adaptăm politica financiară a CNAS și asta este adevărat. Ceea ce vreau însă să spun este că acesta nu este un gest singular politic pentru a marca o măsură promisă, ci acest gest se va întâmpla periodic, în momentul în care vor fi alte medicamente care au fost deja evaluate de ANM noi vom actualiza lista în colaborare directă cu CNAS. MS dorește să fie un partener activ al pacienților, al specialiștilor din sănătate, al celor care fac politici de sănătate", a adăugat ministrul Sănătății.

La conferința "Planul național de oncologie" — Prioritate în strategia sistemului de sănătate din România au fost prezenți președintele Comisiei pentru Sănătate din Senat, Laszlo Attila, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, lideri de asociați din cadrul FABC, reprezentanți ai CNAS, ai unor companii farmaceutice, specialiști în domeniu.

http://www.agerpres.ro/sanatate/2017/02/08/deputatul-corneliu-buicu-dezideratele-pacientilor-si-ale-medicilor-ar-trebui-promovate-inclusiv-politic-13-31-23

Creşterile salariale din Sănătate nu se aplică peste tot

Creşterile salariale nu s-au aplicat peste tot FOTO AdevărulDeşi toate cadrele medicale trebuiau să primească salarii mai mari începând cu luna decembrie a anului trecut, sunt spitale din ţară care nu au acordat majorările prevăzute de lege.

Deşi întreg personalul medical trebuia să primească 15% în plus la salariu începând cu decembrie 2016, acest lucru nu s-a întâmplat în toate unităţile sanitare din ţară. Iar asta în ciuda faptului că legea a fost adoptată în timp util de Parlament. Însă pentru că actul normativ a fost atacat la Curtea Constituţională a fost publicat în monitorul oficial abia pe 24 decembrie 2016. Probabil din acest motiv creşterea salarială nu a fost resimţită de toate cadrele medicale.

„Sunt multiple neînţelegeri ale legii. Deşi trebuia să se aplice de la 1 decembrie, unele spitale au decis să majoreze salariile doar după publicarea documentului în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, sunt spitale în care personalul medical va primi salariul majorat în februarie. Prima sesizare pe care am primit-o, legat de aceste nereguli, a venit de la Spitalul CF din Galaţi. Am primit semnale şi de la alte spitale din ţară unde prevederile Legii 250/2016 de aprobare a OUG 20/2016 privind creşterea salariilor în sănătate nu s-au aplicat”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.

Ce soluţie au cadrele medicale

Medicul a explicat că există o serie de situaţii paradoxale şi îi sfătuieşte pe medicii şi asistenţii medicali care nu au beneficiat de măriri salariale să depună notificări către conducerile unităţilor sanitare, prin care să le ceară drepturile ce li se cuvin. Deja sesizările au început să curgă şi către Colegiul Medicilor din România, federaţia Sanitas şi sindicatul Promedica. „Diferenţa de salariu, în cazul celor care nu l-au primit conform noilor prevederi, ar trebui dată retroactiv”, a completat medicul Florin Buicu.

La rândul său, vicepreşedintele Sindicatului Promedica, doctorul Marian Stamate, arată că neregulile nu se opresc aici. Spre exemplu, majorările salariale nu au fost aplicate şi şefilor de secţii sau managerilor de spitale.

„Sunt medici, şefi de secţii, care au ajuns să aibă salarii mai mici decât medicii primari din secţia respectivă. Mai există probleme cu sporul de doctorat, care de la 1 decembrie ar fi trebuit să fie dublat. Nu e vorba neaparat de această dublare dar doctoratul contează la calculul orelor de gardă, pentru medicii care sunt şi doctori în ştiinţe medicale”, a explicat medicul.

Paradoxul medicilor rezidenţi din acelaşi an de studiu

În ceea ce-i priveşte pe medicii rezidenţi, şi ei au de suferit din cauza modului în care a fost aplicată ordonanţa prin care s-au majorat salariile. Concret, deşi toţi medicii rezidenţi sunt plătiţi din bugetul de stat, fiind în pregătire şi având, teoretic, aceeaşi bază salarială, există diferenţe de încadrare, în funcţie de tipul spitalului în care lucrează, dar şi de tipul de rezidenţiat pe care îl fac: pe post sau pe loc. „Am primit sesizări legate de salarizarea diferenţiată a rezidenţilor, sunt erori materiale”, a subliniat medicul Florin Buicu.

Şi Colegiul Medicilor din România (CMR) spune că, dacă sindicatele vor decide să ia măsuri, le vor sprijini întru-totul. „În spitalul în care lucrez, salariul a crescut, depinde de la un angajator la altul, nu este uniform aplicată legea în ţară. Am primit înştiinţări la colegiu pe care le-am transmis mai departe, dar este clar că există o problemă. Vom merge împreună cu sindicatele, e un drept câştigat, e firesc ca medicii şi întreg personalul medical să beneficieze de el aşa cum se cuvine”, a explicat, pentru „Adevărul”, doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele CMR.

Buget insuficient pentru măriri în anumite spitale

Pe de altă parte, se pare că în anumite spitale salariile nu au putut fi majorate pe motiv că bugetul nu a fost suficient. „Teoretic, salariile au fost mărite, practic, în buzunar, nu toţi au resimţit această mărire. Unele spitale n-au avut filă de buget. Cine a avut bani, a majorat salariile, cine nu, nu. Ştatele de plată însă sunt făcute pe noua grila. Unele spitale nu le-au aplicat dar din punct de vedere financiar ele vor fi cu siguranţă prinse în buget”, a conchis şi Leondard Bărăscu, preşedintele SANITAS.

Majorarea salarială din Sănătate a fost declarată constituţională de către Curtea Constituţională, după ce legea de aprobare a OUG 20, adoptată în Parlament, a fost atacată atât de Guvernul României, cât şi de PNL, pe motiv că rapoartele au fost depuse târziu. Impactul bugetar va fi de 4,8 miliarde de lei, dar economiştii cred că el va fi mult mai mare. Odată cu majorarea salarială din Sănătate s-au majorat şi salariile din Asistenţă Socială şi Educaţie.

http://m.adevarul.ro/news/societate/cresterile-salariale-sanatate-nu-aplica-tot-1_58807e4c5ab6550cb892e50f/index.html

MASURI DE MODIFICARE A CODULUI FISCAL OPERATE IN NOUL PARLAMENT: ABONAMENTE MEDICALE IN PRIVAT, DEDUCTIBILE DIN IMPOZITUL PE VENIT

Masurile devin operabile de la 1 februarie 2017 si specialiştii spun că măsura e de bun augur, pe motiv că bolile pot fi depistate la timp, iar presiunea de pe sistemul public de sănătate va scădea.

Abonamentele medicale în privat, deductibile din impozitul pe venit. Care sunt avantajele pentru angajaţi

Abonamentele medicale vin cu avantaje pentru pacienţi

O modificare a Codului Fiscal vine cu avantaje pentru angajaţi. De la 1 februarie, abonamentele medicale la operatorii de servicii private de sănătate vor fi considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe venit.

Specialiştii spun că măsura e de bun augur, pe motiv că bolile pot fi depistate la timp, iar presiunea de pe sistemul public de sănătate va scădea. Veste bună pentru angajaţii preocupaţi de starea lor de sănătate.

Abonamentele la clinicile private vor fi considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe venit în limita a 400 de euro pe an, după ce Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.

Măsura, care intră în vigoare de la 1 februarie, vine nu doar în sprijinul angajaţilor, ci şi în cel al angajatorilor şi are menirea de a pune mai puţină presiune pe umerii sistemului public de sănătate, în condiţiile în care angajaţii vor merge la controale pe baza abonamentului medical.

Oficialii nu se aşteaptă însă la o creştere a numărului de abonamente medicale, dar consideră că astfel vor putea fi depistate în stare incipientă unele boli care pot pune în pericol viaţa pacientului.

Cum va fi scutit de la plata impozitului „Sunt nişte servicii de care pacientul se poate folosi. O astfel de posibilitate va întări spiritul românilor de a apela la aceste deductibilităţi, pe de altă parte va fi o stimulare a operatorilor privaţi de sănătate pentru a se dezvolta. Aceste abonamente au mai degrabă un rol preventiv decât unul curativ. Cu ajutorul lor se poate identifica mai rapid o boală. Omul, dacă ştie că are abonament se duce şi îşi face analize sau merge la consultaţii. E ca o modalitate de screening. Cu siguranţă că va scădea presiunea de pe sistemul public, supraaglomerat în momentul de faţă”, a explicat, pentru „Adevărul”, doctorul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. „Încheierea abonamentului costă, dar costul îl deduci fiscal”, a mai explicat medicul, precizând că banii respectivi rămân în buzunarul salariatului. În prezent, doar puţin peste un milion de români beneficiază de un astfel de abonament. Iar numărul celor care au optat pentru o asigurare privată de sănătate este şi mai mic.

Cele două produse, abonamentele medicale şi asigurările private acoperă nevoi diferite, motiv pentru care ele pot coexista, arată şi Cristian Hoţoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).

Abonamentele acoperă integral zona de prevenţie Astfel, în timp ce abonamentele acoperă integral zona de prevenţie şi educaţie medicală, asigurările private acoperă un risc medical, ele putând fi accesate, teoretic, atunci când un pacient se află într-o situaţie medicală gravă.

„Lucrăm de mai bine de un an la acest proiect. Însă mingea e la Ministerul Sănătăţii, care poate calcula costul real al serviciilor medicale şi numărul acestora. Atunci vom şti ce poate să acopere fondul unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi ce nu poate acoperi. E vorba de voinţă politică, dar această posibilitate de deducere a impozitului pentru abonamentele medicale este un pas înainte”, a explicat şi Eduard Dobre, directorul executiv PALMED.

Reprezentanţii pacienţilor sunt, totuşi, de altă părere. Din punctul lor de vedere, măsura luată de Guvern este una populistă, incorect fundamentată, prin care nu se va face altceva decât să se căpuşeze, în continuare, bani de la buget pentru servicii medicale neefectuate. „E o asigurare mascată, vor plăti abonament fără să şi acceseze acele servicii. Noi nu suntem de acord cu deductibilitatea, e presiune a clinicilor private, care nu au demonstrat eficienţă în aceea ce priveşte protecţia sănătăţii angajaţilor.

O altă problemă e faptul că Ministerul Sănătăţii nu a reglementat o strategie în zona asta şi nu a creat nişte pachete de sănătate. E un sistem parazitar, în care pacienţii vor fi captivi. Şi, nu va scădea presiunea pe sistemul de stat, când vor avea boli grave, tot în sistemul public merg”, a conchis Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

https://bucuresti-news.ro/masuri-de-modificare-a-codului-fiscal-operate-in-noul-parlament-abonamente-medicale-in-privat-deductibile-din-impozitul-pe-venit/

Profil de parlamentar: Corneliu-Florin Buicu, deputat PSD Mureș

Corneliu-Florin Buicu a candidat din partea organizației Mureș a Partidului Social Democrat, fiind primul pe lista pentru Camera Deputaților, și a obținut un mandat de parlamentar după ce formațiunea politică a fost votată de 26,61% dintre alegători.

Buicu a mai fost deputat în legislatura 2012-2016, fiind președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

Printre proiectele pe care a anunțat că le va promova în calitate de parlamentar se numără cele referitoare la accesul egal la medicamente pentru toți pacienții români, compensarea cu 100% a prețului pentru câte un medicament pentru fiecare afecțiune medicală, plata programelor de educație medicală continuă pentru medicii de familie și medicii din ambulator, conectarea la sisteme regionale sau naționale de telemedicină dar și de programe de dotare a cabinetelor, punctând că va susține și proiectul referitor la înființarea unui spital republican și a celor 8 spitale regionale, dintre care unul la Târgu Mureș.

Florin Buicu s-a născut în 22 noiembrie 1970, în Hunedoara, este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, în 1997 a devenit doctor, iar în 2010 a devenit doctor în Științe Medicale, are două masterate în management competitiv și în managementul sănătății, din 2004 este șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, iar până atunci a fost directorul general al Spitalului din Sighișoara, directorul administrativ al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, directorul coordonator al Direcției de Sănătate Publică Mureș, iar în 2012 a fost consilierul personal al ministrului Sănătății.

În mandatul său de deputat a avut 141 luări de cuvânt în 90 de ședințe, 55 de declarații politice, dintre care 49 consemnate la secretariatul de ședință, 102 propuneri legislative, dintre care 26 promulgate ca legi, 8 întrebări și interpelări și două moțiuni.

Potrivit declarației de avere din 2016, Florin Buicu deține două locuințe (de 120 mp și de 55 mp), trei autoturisme, două cumpărate în 2004 și un Nissan Juke din 2014, un cont de 80.000 (nu precizează moneda) deschis în 2006, un credit bancar de 25.000 de euro și două împrumuturi de la persoane fizice în valoare totală de 75.000 euro. În 2012, la intrarea în Parlament, avea cele două locuințe, două mașini, depozitul de 80.000 (nu precizează moneda) și creditele care se regăsesc și în 2016.

https://www.agerpres.ro/politica/2016/12/19/profil-de-parlamentar-corneliu-florin-buicu-deputat-psd-mures-10-57-49

Rezultate alegeri parlamentare 2016 - lista: deputatii si senatorii PSD in MURES

Imagini pentru alegeri parlamentareLa alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, PSD a obtinut 3 mandate de parlamentari in judetul Mures - doi deputati si un senator.

Senat:
Aurel Horea Soporan

Camera Deputatilor:
Florin Buicu
Gheorghe Dinu Socotar

http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_parlamentare_2016-21474955-rezultate-alegeri-parlamentare-2016-lista-deputatii-senatorii-psd-mures.htm

Florin Buicu, PSD: Guvernul Cioloș, măsuri împotriva românilor

Președintele Comisiei pentru Sănătate și familie în Camera Deputaților, Florin Buicu, salută decizia Curții Constituționale care a dat liber legii care mărește salariile bugetarilor. Deputatul PSD consideră că de-a lungul timpului, guvernul tehnocrat a luat decizii numai împotriva românilor. 

''Curtea Constituțională a decis! 
Măririle salariale decise de Parlament, din educație, sănătate și asistență socială sunt perfect constituționale! 
Guvernul Cioloș pierde a doua oară la Curtea Constituțională, atacând modificările legislative decise de Parlament în domeniul sănătății! Modificările, promovate de PSD, arată că educația și sănătatea sunt priorități asumate.

Prima dată când guvernul Cioloș a pierdut a fost când au atacat modificarea decisă de Parlament de acordare a stimulentelor pentru personalul medical. 

A doua oară când guvernul Cioloș a pierdut este decizia de mărire a salariilor începând cu 1 decembrie 2016 în sănătate și asistență socială, luată de Parlament, înainte de campania electorală. 
Iată că Parlamentul mult hulit a luat decizii perfect constituionale, iar guvernul "tehnocrat" se dovedește a câtă oară că a luat decizii împotriva românilor," se arată în comunicatul deputatului PSD, Florin Buicu.

https://www.dcnews.ro/florin-buicu-psd-ciolo-masuri-impotriva-romanilor_525918.html


DEPUTATII AU DECIS: MAJORARI SALARIALE IN SANATATE SI INVATAMANT
Majorarile salariale din Educatie si Sanatate sunt constitutionale a decis, in cursul zilei de miercuri (14 decembrie), Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR).
Majorarile salariale din Educatie si Sanatate sunt constitutionale, conform CCR, dupa ce legea de aprobare a OUG 20, adoptata in Parlament, a fost atacata atat de Guvernul Romaniei, cat si de PNL, pe motiv ca rapoartele au fost depuse tarziu, informeaza Mediafax.
Presedintele PSD Liviu Dragnea a salutat decizia CCR privind cresterea veniturilor cu 15% pentru angajatii din sanatate si educatie, mentionand ca, daca legea e promulgata rapid, intra in vigoare de la 1 ianuarie.
"Salut decizia CCR privind cresterea veniturilor cu 15% pentru angajatii din sanatate si educatie! Avem incredere ca presedintele Iohannis va promulga legea cat mai repede, astfel incat aceste majorari sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2017", a scris Dragnea pe Facebook.
Ordonanta 20/2016 cu amendamentele aduse, care prevede majorari salariale in Educatie si Sanatate in medie cu 15% a fost adoptata in cursul zilei de luni (7.11.2016) de plenul Camerei Deputatilor. 
In acest context, au votat "pentru" 184 de deputati, iar unul nu si-a exprimat votul.
Deputatii PSD, ALDE, UDMR si de la minoritati au mentionat ca vor sustine proiectul de lege la votul final. PNL nu a participat la dezbateri.

In cursul zile de marti( 1 noiembrie), comisiile din Camera Deputatilor au stabilit ca noi categorii de personal din invatamant sa primeasca sporuri salariale.
In acest sens s-a stabilit ca, in sistemul gradatiilor de merit sa fie inclus, alaturi de personalul didactic de predare, si personalul de predare si cercetare din universitati, precum si cel auxiliar din invatamant si asimilat acestuia, in care este inclus si personalul din Bibliotecile Centrale Universitare, conform unui amendament propus Anton Hadar, presedinte Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater".

Parlamentarii PSD si UDMR au votat in cursul zilei de luni (31 octombrie) majorarea cu 15% a salariilor de baza din invatamant incepand cu 1 ianuarie 2017.

Iata ce au stabilit comisiile reunite de Buget si Munca din Parlament: "Incepand cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de baza ale personalului din invatamant, existente in plata la data de 31 decembrie 2016, se majoreaza in medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si aprobat prin hotarare a Guvernului", se arata in amendamentul care apartine Federatiei Sindicatelor din Educatie "Spiru Haret".

Cu toate acestea, ministrul Muncii, Dragos Pislaru a declarat ca se opune adoptarii acestui amendament, dat fiind faptul ca aceasta majorare nu ar putea fi suportata de buget.
De asemenea, secretarul de stat in Ministerul de Finante, care a fost prezent la aceasta dezbatere a comisiilor, a specificat ca adoptarea amendamentului ar putea crea probleme.
In afara de problemele de deficit bugetar pe acest amendament avem si urmatoarea situatie. Vorbim de bugetul de Sanatate despre care astazi am vorbit ca e pe deficit. Acordam miliarde de lei din bugetul de stat pentru echilibrarea acestui buget. Acest deficit va fi mai mare, a declarat secretarul de stat in Ministerul de Finante.
In pofida acestor argumente, comisiile reunite au adoptat amendamentul depus de social-democratul Florin Buicu prin votul majoritatii PSD-ALDE-UDMR, iar liberalii au decis sa paraseasca sala. 

Nici medicii nu au fost uitati, dupa greva declansata in data de 31 octombrie

Dupa greva medicilor, comisiile de Buget si Munca au fost obligate sa vina cu solutii, pentru a pune capat acestei crize. In acest sens, plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era pana acum, precum si majorarea cu 25% a salariului de baza de incadrare de care beneficiaza personalul din aparatul propriu al CNAS.

Atentie! Aceste dezabteri ale Comisiilor reunite de Munca si Buget din Camera Deputatilor asupra OUG 20/2016 vor fi reluate in cursul zilei de marti, dat fiind faptul ca este necesar sa se discute grilele de salarizare.

http://legislatiamuncii.manager.ro/a/22413/deputatii-au-decis-majorari-salariale-in-sanatate-si-invatamant.html

<< < Pagina 55 din 90 > >>