Una dintre măsurile cuprinse în Programul de guvernare 2013-2016 se referă la revizuirea sistemului de salarizare în direcţia flexibilizării şi stimulării performanţei şi competitivităţii profesiei medicale.

Declaraţiile ministrului sănătăţii referitoare la necesitatea creşterii veniturilor medicilor mă bucură pentru că nu am încetat să fiu un susţinător al păstrării cadrelor medicale în ţară şi a înlăturării motivelor care conduc la plecarea acestora din sistemul medical românesc. În acest sens va fi depusă la forul legiuitor o Propunere legislativă cu privire la prestarea de servicii şi acte medicale la cererea pacientului, în spitalele publice, a cărei cosemnatar sunt. Prin propunerea respectivă, pe de o parte, se creează premisele necesare de creştere a nivelului de asistenţă, îngrijire şi tratament în spitalele publice şi, pe de altă parte, de creştere a veniturilor medicilor şi personalului medical din aceste unităţi. În acest sens se prevede asigurarea de servicii medicale la cererea pacientului/reprezentantului său legal, în regim privat, în unităţile sanitare publice, în afara programului normal de lucru, în cabinete de specialitate, prin spitalizare de zi şi/sau spitalizare continuă, ori prin alegerea medicului curant, pentru un anumit act medical, în timpul programului normal de lucru.

Avem nevoie de salarii decente pentru cei care ne îngrijesc când suntem bolnavi. Putem pleca de la studii care deja există şi care confirmă o situaţie destul de şubredă: suntem în continuare printre cele mai bolnave naţiuni, incidenţa mortalităţii la anumite boli este încă mare, trebuie să recunoaştem că suntem deficitari la capitole elementare de igienă, educaţie sexuală şi atâtea altele. Avem ani de recuperat! O salarizare decentă cu precizarea clară a statutului medicului, a cazurilor de malpraxis etc. ar fi poate cea mai importantă reformă pe care un ministru o poate face. Urmată şi de cea în educaţie şi cercetare.

Absolventul de medicină are un drum lung de parcurs până să devină medicul care să-şi asume responsabilitatea tratării semenilor. Prin emigrarea medicilor competenţi, România pierde zeci de milioane de euro anual, de fapt aceşti bani se transferă către spitalele occidentale. Spre exemplu, o absenţă a chirurgilor cardiovasculari infantili înseamnă trimiterea multor cazuri de copii cu afecţiuni cardiace grave din România în Occident, iar statul român să plătească anual facturi de zeci de milioane de euro pentru tratarea acestor mici pacienţi. Iar exemplele pot continua în multe alte specialităţi. Trebuie realizat cadrul legislativ corect în care fiecare medic şi unitate sanitară să fie plătită după munca depusă, după numărul de pacienţi trataţi şi după alte criterii realiste.

Banii alocaţi sănătăţii provin din economia reală. Am constatat în urma ultimilor evenimente că oamenii se gândesc la milioane de euro, la case de vacanţă în te miri ce colţ de rai, nu mai au legătura cu realitatea şi cu nevoile primare. În România pretenţiile sunt foarte mari pentru că avem o scară de valori defectuoasă. Oamenii vor şi chiar cumpără bunuri şi servicii pe care un cetăţean, să zicem german, la acelaşi nivel social nu le cumpără şi astfel este normal că românii simt că nu le ajung banii.

Degeaba încercăm să aducem prin diferite propuneri nivelul salarizării medicilor la unul care să înlăture eventualele ispite financiare, dacă nu schimbăm şi mentalitatea oamenilor.