Astăzi, zi de doliu naţional,doresc să îmi prezint condoleanţele familiilor victimelor tragediei din Muntenegru. Recenta dramă a cetăţenilor români a ajuns să fie clasificată ca cea mai mare tragedie din turism din ultimii 18 ani. În clipa în care ţara noastră a fost anunţată de acest trist accident, o echipă medicală condusă de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat, împreună cu echipa consulară a Ministerului Afacerilor Externe, au plecat de urgenţă în Podgorica, unde au făcut o evaluare amănunţită a stării de sănătate a victimelor şi au fost acolo pentru toate formalităţile şi tot sprijinul necesar. Ministerul Apărării Naţionale s-a organizat, de asemenea, exemplar şi a autorizat şi pus la dispoziţie aeronavele necesare pentru reprezentanţii ministerului sănătăţii. Şi totuşi unii doresc să politizeze această tragedie. Menţionez că mi se pare imoral, şi acuzele aduse clasei politice de la putere nu fac decât să înnegrească şi mai mult această zi. De ce nu sunt lăsate deoparte orgoliile personale şi de ce să nu ne exprimăm indiferent de culoarea politică empatia pentru familiile a căror viaţă a devenit un coşmar într-o clipă? Ar fi mai bine dacă am contribui cu toţii la crearea unor proceduri ample de organizare, de gestionare materială şi financiară a calamităţilor petrecute în afara graniţelor ţării. Tragediile ne arată dureros de clar ce ne apropie şi ce ne desparte. Am observat cu toţii mobilizarea autorităţilor din Muntenegru, a locuitorilor din zonă care au adus de acasă tot ce ar fi putut fi necesar pentru scoaterea victimelor din prăpastie, a celorlalţi muntenegreni care s-au dus să doneze sânge sau a celor care au luat cu propriul autoturism răniţi şi i-au dus la camera de gardă. Solidaritatea cetăţenilor muntenegreni este de admirat.

Dinfiecare tragedie trebuie să învăţăm să fim mai bine organizaţi în eventualitatea în care vor urma şi altele. Sensul solidarităţii se exprimă prin acţiunea comună pentru susţinerea celor în nevoie şi pentru contracararea cauzelor care perpetuează inegalităţile şi lipsurile. Acţiunile corective, restructurarea socială, îmbunătăţirea sistemului legislativ, sancţionarea grupurilor care profită de nefericirea semenilor lor reprezintă proba de maturitate a solidarităţii. Suntem mai mult decât simpli observatori ai vieţii sociale şi de aceea, ajutând, şi nu criticând, vom şti şi vom avea satisfacţia că am fost ocupaţi cu ceea ce merita cu adevărat.