Criza vaccinurilor va fi prevenită printr-o lege dedicată

Proiectul de lege privind vaccinarea a fost transmis de către Ministerul Sănătății Guvernului, iar în următoarele săptămâni va ajunge la Parlament.
Preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, dr. Florin Buicu, a declarat pentru RTM că interesul copilului este prioritar: 

"Vorbim, la urma urmei, despre principiile care vor sta la baza asigurării vaccinărilor pentru populaţia din România, pornind de la asigurarea cu vaccinuri, lanţul de frig, asigurarea finanţării, până la obligativitatea vaccinării. Ce înseamnă obligativitate? Pe de o parte, vorbim despre obligaţia ministrului Sănătăţii, a Ministerului Sănătăţii, a Direcţiilor de Sănătate Publică, de a asigura vaccinurile necesare pentru România. Pe de altă parte, vorbim de obligaţia medicilor de familie de a vaccina copiii. Când ajungem la discuţii legate de obligarea părinţilor, aici, probabil, discuţiile vor fi ample în Parlament. Eu aştept proiectul să fie transmis de către Guvern la Parlament, iar, în urma dezbaterilor, forma finală să fie o formă agreată de toată lumea.”

Se vor folosi și sistemele implementate în alte ţări, mai spune Florin Buicu:

"Marja este foarte largă, de la exemplul Franţei, care amendează nevaccinarea cu 3.750 de euro, până la un consimţământ informat dat de către părinţi sau tutore, în urma prezentării de către specialişti, medici, asistenţi, psihologi, a efectelor secundare, a efectelor benefice, astfel încât decizia să fie una informată.”

Florin Buicu a precizat că legea vaccinării are deja un an și jumătate de când grupul de lucru constituit împreună cu Ministerul Sănătății a scos o primă formă și speră că noua lege va intra rapid în vigoare.

http://www.radiomures.ro/stiri/criza-vaccinurilor-va-fi-prevenita-printr-o-lege-dedicata.html

Biroul meu
parlamentar
Adresa:
Piața Victoriei Nr. 1,
Clădirea Consiliului Județean, Camera 86,
Tîrgu Mureș
Program:
Luni-Vineri: 10-14