Florin Buicu: “Prin atacarea la CCR a modificărilor legii privind reforma în sănătate pierd personalul medical şi pacienţii”

Preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, dr. Florin Buicu, a declarat că prin atacarea de către Guvern la Curtea Constituţională a modificărilor aduse legii privind reforma în domeniul sănătăţii, personalul medical pierde două etape importante. 
Acesta a susţinut că, în lipsa unei decizii a CCR, administraţiile publice locale care au în subordine unităţi sanitare nu au putut prevedea la actuala rectificare bugetară stimulente financiare pentru cadrele medicale, iar medicii atraşi în zonele rurale ar putea rata şi încheierea contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate. 

Buicu a făcut referire la atacarea la CCR de către Guvern a prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. 

'Prin atacarea la Curtea Constituţională a acestor modificări, personalul medical are de pierdut, pacienţii au de pierdut. Nu ştiu cine câştigă, probabil furnizorii de panseluţe (...) Aceste prevederi sunt solicitate de autorităţile publice locale care îşi doresc să se implice în rezolvarea lipsei personalului medical de specialitate din acele comunităţi (...) Sper ca domnul prim-ministru Dacian Cioloş să realizeze că atacarea acestei legi la Curtea Constituţională înseamnă de fapt atacarea propriului program de guvernare', a subliniat Florin Buicu. 

Preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor a arătat că programul de guvernare al Guvernului Cioloş cuprinde şi redefinirea statutului personalului medical în societate prin salarizare, traseu de carieră, criterii de evaluare a performanţei şi integritate, având ca finalitate creşterea calităţii actului medical, dar şi reducerea migraţiei în străinătate şi acoperirea deficitului de personal din unităţile sanitare, în special din mediul rural, prin acordarea de stimulente. 

'Şi iată că Guvernul Cioloş, care îşi propune acoperirea deficitului de personal din unităţile sanitare, în special din mediul rural prin acordarea de stimulente, atacă la CCR exact modificările legislative care pun în practică modificări bune votate de Parlament, pe care guvernul Cioloş şi le-a propus, dar pe care guvernul Cioloş nu le-a propus Parlamentului', a susţinut Florin Buicu. Acesta a precizat că, prin legea atacată, autorităţile locale puteau acorda stimulente personalului medical şi de specialitate, însă nu erau obligate să facă acest lucru. 

'Legea nu obliga, ci dădea posibilitatea, decizia fiind la nivelul autorităţii locale. Am subliniat acest lucru în contextul în care Guvernul Cioloş se manifesta zilele trecute în ideea descentralizării deciziei către autoritatea locală. Prin această măsură de atacare la Curtea Constituţională, Guvernul Cioloş una spune şi alta face (...) Prevederile atacate la CCR subliniau că Ministerul Sănătăţii, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie să poată acorda personalului medical şi de specialitate stimulente financiare lunare în limita a două salarii minime brute pe ţară, iar autorităţile administraţiei publice locale să poată acorda personalului medical şi de specialitate din spitalele publice din reţeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a doua salarii minime brute pe ţară - ceea ce înseamnă de fapt un cunatum de până la 2500 lei', a mai afirmat parlamentarul. 

În luna iulie, Guvernul României a cerut CCR exercitarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, având obiecţii asupra modificărilor aduse actelor normative în Parlament.  

http://www.medicalmanager.ro/articol.php?id=21074