Comunicat de presă - Deputat Florin Buicu (PSD Mureș)

Personalul medical și de specialitate din spitale poate primi bani în plus. Nu de la Guvern.

După promulgarea de către președintele României a modificării legislative aprobate azi de Camera Deputaților, medicii și personalul medical de specialitate poate beneficia de o creștere a veniturilor.

Camera Deputaților în calitate de for decizional a aprobat astăzi, 8 iunie 2016, modificarea Legii 95/2006, în sensul introducerii posibilității ca Autoritățile Publice Locale (APL) — consilii județene sau consilii locale, să acorde medicilor până la 2 salarii minime—2500 ron lunar, prin Hotărâre a APL, în afară de salariu. La articolul 193 al Legii 95/2006, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin.(6)1, cu următorul cuprins:

'(6)1 Ministerul Sănătății, ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie pot acorda personalului medical și de specialitate stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară a căror finanțare este asigurată din veniturile proprii ale acestora, în limita bugetului aprobat.'

Art. 199 aliniatul (2) al modificării legislative prevede: 'Autoritățile administrației publice locale pot acorda personalului medical și de specialitate din spitalele publice din rețeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară, în baza hotărârii autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale, în limita bugetului aprobat'

Conf. Univ. Dr. Florin Buicu

Deputat PSD de Mureș

Președinte Comisia pentru sănătate și familie Camera Deputaților

 

http://www.agerpres.ro/comunicate/2016/06/08/comunicat-de-presa-deputat-florin-buicu-psd-mures--19-01-30