Taxa clawback va fi modificată. Proiectul de lege se află la Camera Deputaților

Actuala metodă de calculare a taxei clawback, blamată atât de producătorii de medicamente originale, cât și de producătorii de generice, ar putea fi modificată. Un proiect de lege în acest sens a trecut de Senat și se află în prezent la Camera Deputaților, a declarat ministrul Sănătății la conferința International Health Forum, organizată de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), cu sprijinul Asociaţiei Europene a Medicamentelor Generice şi Biosimilare (EGA).

“Știu că există această inițiativă îmbrățișată de o parte a industriei privind colectarea taxei în mod diferențiat. Din punctul meu de vedere nu ar fi o modalitate greoaie de colectare, ci din contră. Și eu și președintele CNAS am fi de acord ca fiecare companie să plătească în funcție de consumul de la bugetul de stat pe care îl înregistrează și aceasta este viziunea noastră. Dincolo de această viziune este un proiect de lege în Parlament, unde noi am dat un punct de vedere. Propunerea a trecut de Senat și este la Camera Deputaților, care este şi forul decizional. Din punctul meu de vedere nu mai există un timp îndelungat până se va modifica taxa de clawback, prin decizie parlamentară așa cum este și normal”, a explicat dr. Nicolae Bănicioiu, adăugând că nu poate spune cu cât va scădea taxa clawback, deoarece depinde de consum, însă că aceasta va fi redusă.

Prezent la eveniment, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, conf.univ.dr. Corneliu Florin Buicu, a precizat că nu se știe deocamdată care va fi varianta finală a taxei clawback: “În prezent se lucrează pe mai multe variante, sunt amendamente depuse, oricare dintre parlamentari poate depune amendamente. Nu vă ascund faptul că am avut multiple runde de discuții. […] Probabil că vom susține poziția trimisă de Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări în ședința Comisiei pentru sănătate”.

În opinia reprezentanților APMGR, taxa clawback trebuie să fie justă, iar producătorii de medicamente să plătească exclusiv pentru veniturile pe care le fac și nu cum se întâmplă în acest moment, taxa fiind plătită la medicamente la prețul de raft, care include și adaosul la terți.

“Cred că pentru industrie, având în vedere că este o obligație fiscală, cel mai important este ca această taxă clawback să devină odată pentru totdeauna predictibilă, pentru că am fost în situația de a ni se dubla aproape costurile cu medicamente prin dublarea clawback-ului. Al doilea lucru pe care îl susținem și pe care de altfel îl susține și Guvernul României este ca această taxă să fie o măsură temporară, pentru ca la un moment dat costurile cu medicamentele să fie susținute doar de stat și nu de companiile farmaceutice”, a explicat Dragoș Damian, președintele APMGR, adăugând că cel mai important este ca pe lângă producători, și statul să investească în continuare în medicamente. Cred că pasul următor este ca bugetul alocat trimestrial pentru medicamente să fie mărit cu cel puțin 10%.

În ceea ce privește creșterea bugetului alocat pentru medicamente, ministrul Bănicioiu a precizat că bugetul de anul viitor va fi mai mare decât suma alocată anul acesta.

O abordare diferențiată a taxei clawback se numără și printre recomandările Asociației Europene a Medicamentelor Generice și Biosimilare pentru autoritățile române. Potrivit președintelui EGA, Nick Haggar, actuala taxă descurajează competiția industriei: “Este deosebit de importantă discuția productivă și parteneriatul dintre industrie, Ministerul Sănătății și Ministerul de Finanțe pentru a găsi cele mai bune soluții vizavi de taxa clawback. Sunt optimist în ceea ce privește România și direcția spre care se îndreaptă, mai ales în ceea ce privește sustenabilitatea industriei”.

În ceea ce privește poziția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vizavi de aplicarea diferențiată a taxei clawback, președintele Vasile Ciurchea a declarat că dorește să trateze cât mai mulți pacienți: “Eu care gestionez fondul de asigurări îmi convine ca taxa să fie cât mai mare pentru că acei bani se întorc la fond. Clawback-ul diferențiat nu va duce la reducerea banilor care vin la CNAS. Noi colectăm aceeași sumă. Fiecare companie vrea să facă un profit cât mai mare. Eu vreau să tratez cât mai mulți pacienți cu banii pe care îi am”. 

Participanții la International Health Forum 2015 au discutat și despre reformarea sistemului de sănătate din România pe baza modelelor de succes, implementate în alte state membre ale Uniunii Europene,  asigurarea unui acces mai larg la tratamente medicale pentru pacienţi prin elaborarea unor strategii sustenabile în domeniul sănătăţii, dar și „Semestrul European” şi impactul recomandărilor pentru România asupra politicilor de sănătate şi inovaţie.

Mirabela Viașu

http://politicidesanatate.ro/taxa-clawback-va-fi-modificata-proiectul-de-lege-se-afla-la-camera-deputatilor/