Există învăţăminte după înfrângere

Recentele alegeri au scos la iveală un nou spirit al românilor. Unitatea naţională. Chiar dacă mă consider printre perdanţii acestor alegeri, mă bucur să văd, indiferent de opţiunea politică, mase de oameni care se implică în planul politic. Cu mic şi mare, influenţaţi sau nu, au ieşit la vot şi au ales ce le-a dictat conştiinţa sau rudele din diaspora. Au ales la suprafaţă schimbarea, au considerat că ţara le-a fost luată şi acum înapoiată. Ar trebui ca fiecare cetăţean să facă un internship pe rând la Palatul Victoria sau la Ministerul Finanţelor Publice pentru a participa la iniţierea ordonanţelor care privesc măsuri fiscale sau de alt ordin, aplicabile întregii ţări. Şi ar trebui ca tot cei care au dorit schimbarea şi care acum au o "ţară", să depună eforturi pentru bunăstarea ei. Sper ca nu curând să cunoască dezamăgirea.

Îmi exprim dorinţa de a avea continuitate în guvernare şi sper să nu se înceapă solicitarea de funcţii împărţite în stânga şi dreapta după bunul plac al celor care îl încadrează pe noul preşedinte în apariţiile publice.

Pentru o Românie puternică trebuie să alegem continuitatea. A pierde este ceva cumplit, citeam undeva. Cred că aşa ni se inoculează însă, într-un moment de sinceritate şi luciditate a minţii, realizezi că nimic nu este al nostru de fapt şi pierzători suntem şi unii şi alţii. Important este să facem faţă împreună greutăţilor cu care ţara încă se confruntă după guvernarea dezastruoasă a PDL-ului.

Sub orice formă a acestei victorii, un lucru rămâne: poporul român a învăţat să se implice, să cunoască puterea maselor şi în aceste condiţii le doresc succes prietenilor din alianţa ACL în implementarea cu aceeaşi semeţie a modificărilor cu impact social.

Vreau să mulţumesc mureşenilor pentru susţinerea lor necondiţionată şi felicit câştigătorul, strict pe domnul Iohannis, cu speranţa că va reuşi să rămână vertical faţă de funcţia pe care o va deţine, deşi prin apariţiile televizate apare lângă aceleaşi personaje după măsurile cărora cu greu am reuşit să ne revenim.