Un an de voluntariat ca să îţi cunoşti înclinaţia

Declaraţia mea nu vorbeşte nici despre apropiatele alegeri parlamentare, nici despre inundaţii, nici nu face vreo statistică despre cât au mâncat românii de sărbători, ci face vorbire despre oamenii simpli care doresc să se implice în activităţi medicale din dragoste pentru semeni. Pentru că în luna mai în fiecare an se sărbătoreşte săptămâna voluntariatului, m-am gândit să promovez şi eu în avans această acţiune. Este vorba despre programul Erasmus Plus al Comisiei Europene care este aplicabil din acest an şi se referă la suportul oferit de tineri prin programe de voluntariat transnaţionale. Mai exact, acest program european permite tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pentru perioade de la câteva săptămâni până la 12 luni în organizaţii dintr-o altă ţară decât ţara lor de reşedinţă, de regulă ţări din cadrul UE, însă şi alte ţări partenere în acest program.

În România, Programul Tineret în Acţiune este gestionat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Din judeţul Mureş am observat că sunt trei asociaţii participante înregistrate oficial. Personal, mi se pare un program extraordinar care încurajează dezvoltarea abilităţilor, cunoaşterea altor culturi, implicarea în diferite proiecte, testarea limitelor şi legarea de noi prietenii. Programul oferă sprijin financiar şi logistic cvasicomplet tinerilor dornici să participe la acest serviciu de voluntariat, aceştia beneficiind de sprijin logistic de la organizaţia de trimitere înainte de plecare şi de la cea gazdă pe perioada stagiului, inclusiv bani de masă şi de buzunar.

Mai sunt însă şi alte programe dezvoltate la Târgu Mureş la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD, organizate de Organizaţia Studenţească de Medicină de Urgenţă, precum şi de Liga Studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie care, împreună cu medici, medici rezidenţi şi asistenţi organizează cursuri de voluntariat. Şi nu numai. Practic, oferă oportunitatea de a avea o mostră din ceea ce înseamnă chirurgia sau alte specializări. Astfel, studenţii au şansa unică de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele medicale şi de a deprinde îndemânare chirurgicală într-un mediu care va oferi satisfacţii şi decepţii, multă muncă, şi bucuria de a fi făcut ceva care contează şi care va fi apreciat. Sunt tineri care lucrează, prin intermediul artei, cu mici pacienţi de la psihiatrie sau pediatrie şi spun că atunci când primesc un zâmbet simt că îşi fac mai degrabă un serviciu sieşi decât altora.

Mi s-a părut potrivit ca după Sfintele Paşti şi în sărbătoarea mare pe care o trăim astăzi să vorbim despre bucuria pe care o aduc aceşti tineri fără nicio plată, fără nicio remuşcare, ci doar din altruism şi dragoste.

Le doresc tuturor sărbătoriţilor zilei de astăzi ca Sfântul Gheorghe, marele biruitor al creştinătăţii, să îi apere şi le urez din suflet la mulţi ani!